Despre Ionex family
De 20 ani livrăm cele mai gustoase și sigure fructe pe piețele naționale și internaționale
Suntem familia IONEX, care, îndrăgostită de plaiul natal și de bogăția acestui pământ, a creat o afacere cu tradiție fundamentată cu pasiunea pentru agricultură, transmisă cu grijă din generație în generație.
Povestea afacerii noastre a început de la IONAȘ GHEORGHE, care a înființat compania IONEX-TRANS ca Societate cu Răspundere Limitată în 2001. Dar continuă, această poveste datorită copiilor lui, care s-au implicat și s-au regăsit în această frumoasă afacere agricolă.
Am reușit să îmbinăm armonios, ca în covorul tradițional moldovenesc, tradiția și valorile familiei, tehnologia modernă și grija pentru cei care consumă fructele noastre. Investim continuu pentru a oferi tuturor fructe proaspete și gustoase, de cea mai înaltă calitate.
De peste 20 ani, cot la cot, lucrăm cu dedicație și multă sârguință ca să privim cu încredere și mândrie în ochii fiecărui consumator care a gustat fructele noastre.
Ce facem?
IONEX-TRANS SRL este o companie agricolă specializată în producerea, păstrarea, prelucrarea și comercializarea fructelor. De-a lungul anilor, compania a cunoscut o ascensiune constantă, ca cifră de afaceri, ca dezvoltare a infrastructurii care formează un lanț valoric complet: pornind din livezi și încheind cu depozite frigorifice moderne și ca număr de personal implicat în operațiunile companiei.
Procesele din întreprindere corespund normelor și cerințelor de calitate și de siguranță internaționale, confirmat de certificatele GLOBALG.A.P. și GRASP. Calitatea fructelor și a modului de livrare a acestora pentru a menține prospețimea lor perioade îndelungate sunt apreciate de cumpărătorii fideli, dar și de noii cumpărători.
Angajații companiei sunt instruiți o dată în jumătate de an în domeniul Securității și Sănătății în Muncă, pentru a menține procesele de manipulare conform standardelor internaționale.
Din anul 2012 compania IONEX-TRANS face parte din Asociația MOLDOVA FRUCT, cea mai reprezentativă asociație din domeniu care activează în Republica Moldova.
Managerul companiei noastre IONAȘ ION este membru al consiliului Asociației. Din 2014 compania face parte din Cooperativa de Întreprinzător FRUCTBIOIMPEX.
Pentru că suntem o afacere de familie, fiecare dintre noi suntem implicați în toate procesele și etapele, ca fiecare client al companiei noastre să se bucure de gustul autentic al fructelor din Moldova. Asigurăm calitate și prospețime produselor noastre datorită infrastructurii moderne de care dispunem:
- 91 ha de livezi și vii, dintre care 55 ha, în 2022, vor da prima roadă
- 2 linii de sortare moderne și ambalare
- Unica linie de împachetare de tip flow pack din Republica Moldova
- Un depozit frigorific cu capacitatea de 1200 tone
- 42 de angajați instruiți și dedicați lucrului