Compania Ionex Trans, un producător autohton de fructe din Costești, Ialoveni, se numără printre primii agenți economici din țară care au reușit să implementeze standardele de siguranță și calitate GlobalG.A.P. și GRASP. Datorită acestor certificări, întreprinderea exportă prune în Uniunea Europeană.
Certificarea nu s-a dat ușor, dar siguranța pe care o oferă îl face pe antreprenorul Ion Ionaș să spună cu fermitate că din 2019 toată producția de la Ionex Trans va fi certificată.
Compania Ionex Trans, un producător autohton de fructe din Costești, Ialoveni, se numără printre primii agenți economici din țară care au reușit să implementeze standardele de siguranță și calitate GlobalG.A.P. și GRASP. Datorită acestor certificări, întreprinderea exportă prune în Uniunea Europeană. Certificarea nu s-a dat ușor, dar siguranța pe care o oferă îl face pe antreprenorul Ion Ionaș să spună cu fermitate că din 2019 toată producția de la Ionex Trans va fi certificată.
„La noi nu-i problema în vânzare, la noi problema e în calitate până la urmă. Ca să poți exporta un fruct bun, trebuie să-l ai bun. Astăzi noi exportăm în Germania, Polonia, România, Federația Rusă și Belorusia. Anual compania noastră exportă în jur de 2000 de tone de fructe, dar avem cred că în jur de 600 de tone producție proprie. Doar trebuie să vrei. Nu e atât de complicat. Pentru mine acum e mai ușor să export în Uniunea Europeană, decât în Federația Rusă”, mărturisește producătorul.
Datorită sprijinului oferit de echipa USAID în cadrul proiectiului Agricultura Performantă în Moldova (APM), Ion Ionaș este unul dintre cei doi producători agricoli din țara noastră care în acest an au reușit să obțină pentru prima dată în Republica Moldova certificate GlobalG.A.P GRASP, care confirmă responsabilitatea socială a gospodăriilor agricole. Responsabilitatea socială a însemnat și o securizare corporativă a activității Ionex Trans.
„Fiecare angajat care vine dimineața la lucru, vine, pune degetul la prima amprentă, iar când termină lucrul, la plecare pune degetul la a doua ampentă. Astfel am calulul sistematizat al orelor de muncă. Fiecare persoană are și cardul său de acces. Dacă el vrea să șmecherească, să pună cardul colegului, eu îl văd pe cameră. M-am asigurat din toate punctele de vedere”, povestește ion Ionaș, directorul executiv al companie Ionex Trans.
Global GAP este un standart internațional care atestă securitatea și siguranța internațională a produsului. În 2018 au fost exportate circa 10 000 de tone de fructe certificate GlobalG.A.P., în valoare de 6 milioane de dolari.
Astăzi în RM activează peste 20 de producători agricoli certificați internațional.